Traiesc acum in jumatate de timp...simt totul pe jumatate.Nimic nu mai e intreg...
Jumatate din ganduri sunt pierdute,aruncate intr-un cos de gunoi.Jumatate din sentimentele care pretind a fi existat odata,acum pluteste probabil undeva,departe...Si jumatate din mine nu mai e.
Nu-i poti cere soarelui mai multa lumina,si ploii mai putina ploaie.Nu pot cere sa fiu inteleasa mai mult decat e posibil...Nici eu nu ma pot intelege.
Sunt confuza.Nu mai stiu cum e bine.Nu mai vreau sa stiu cum e bine.Nu vreau sa inteleg de ce e bine.Cand a fost bine defapt?
Am in palma scrumul unei parti din mine.Si dispare fir cu fir in adierea vantului...Se pierde tot.De ce?
Acum vad in jur doar fantome...chipuri straine...nu mai recunoasc nimic.Vad himere,naluci...O floare in desert,ingropata de nisipul adus de o furtuna.
Si inima moare incet...pierzand totul exact ca si un copac care isi pierde frunzele intr-o luna de septembrie.Si mai poate fi numita "inima"?Mai poate copacul fara frunze sa fie numit copac?
Nu ma mai recunosc.Am fost uitata undeva.
Postări
Un comentariu:
" Stau pe o margine si te privesc.Nu ma vezi.Nici macar nu crezi ca exist.Eu cred insa in tine.Cum as putea sa fiu ingerul tau altfel?Nu pot sa-ti sterg lacrimile,nu pot sa-ti aduc zambetul inapoi,nu pot nici macar sa-ti vorbesc.Mi-as dori sa pot sa-ti raspund la intrebari dar am doar privilgeiul sa te privesc.N-am voi sa te judec dar voi fi alaturi de tine cand altcineva o va face.De multe ori ti-as fi dat aripile mele dar mi le-am pierdut.Am vrut sa alung lacrimile cuiva ca tine dar aripile au fost atat de moi si eu atat de slab incat ne-am prabusit amandoi.Atunci mi-au luat aripile si mi-au spus ca le voi capata inapoi doar cand nimeni nu va mai plange.Cu timpul m-am resemnat.Merg alaturi de tine si te privesc cum iti tarasti pasii,incercand sa gasesti drumul pe care odata il stiai atat de bine.Cum as putea sa te ajut cand nici pe mine nu m-am putut salva?Ce simplu ar fi fost sa-ti spun "nu exista ratare" dar ingerii nu pot minti.In schimb,au credinta.Pentru toate clipele tale de indoiala,eu m-am tarat in genunchi pana la capatul lumii,pentru fiecare lacrima de a ta ,eu am implorat cerul sa-ti mai dea o sansa si atunci cand tu ti-ai plecat privirea, eu am tinut in brate speranta ca sa nu se piarda..."
Trimiteți un comentariu