Adresa 9

Am o noua adresa.M-am mutat cu domiciliul.http://jurnalulsufletului.wordpress.com.Pe blogul asta nu cred ca voi mai posta...insa nu o sa-l sterg.:)See ya!

Aceeasi emotie....alta toamna

Nu stiu de ce in seara asta am avut din nou "coarda aceea sensibila" a sufletului atinsa...Vroiam sa citesc lucruri sensibile,sa simt cum nu am mai simtit de ceva timp starea de o deosebita emotie infinita.Vroiam sa ascult melodiile care intotdeauna m-au alinat...Si mi-am amintit de poezia "Emotie de toamna"-de Nichita Stanescu.Superb Stanescu...E un poet deosebit.Versurile acestei poezii sunt puse genial pe muzica lui Nicu Alifantis.Melodia e ceva sublim!
Te face pur si simplu sa tremuri...Stiu!Am batut destul campii cu toamna,dar,nu se compara cu nimic altceva!Nimic nu te mai face sa traiesti sub soaptele frunzelor cazute...Nicio picatura de ploaie nu e atat de perfecta...de subtila...de incarcata de nostalgie decat atunci cand cade toamna.Nicio soapta nu te infioara atat de mult ca soapta unei toamne tarzii,aramii...
Ma simt mai vulnerabila din punct de vedere al starii sufletesti toamna.Si tocmai de aia imi acopar si eu sufletul ca si poetul,cu o umbra...Sunt mult mai sensibila,mai melancolica....mai ganditoare,mai prinsa in fantezia clipelor si a vietii.Si e o emotie care....mereu e la fel,desi fiecare toamna e diferita.Fiecare lasa alt parfum in urma,fiecare ma patrunde altfel...
Ma copleseste pe deplin uneori toamna asta...Nu ma luati in seama.Totusi,poate va sensibilizez si pe voi putin...cu ce urmeaza...

Emoţie de toamnă
Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Nicu Alifantis-Emotie de toamna

Doar o "ea"

"E ca vantul...ai impresia ca o poti atinge,dar defapt nu e asa.E pur si simplu o iluzie.Asa e Dominique.O iluzie perfecta si imperfecta in acelasi timp.E lumina perfecta intr-un intuneric imperfect.Si totusi e o fiinta.Si fiinta aceasta te atrage intr-un mod teribil.Si te atrage in sensul ca e o enigma vie,pe care in sinea ta,ai vrea sa o dezlegi."
Cam asta imi vine in minte cand spun Dominique.O stiu de cand ma stiu pe mine.Am stiut-o dintotdeauna.Si cu toate astea niciodata nu am inteles-o,niciodata nu i-am deslusit enigma.Pentru ca e nevoie de mai mult decat simple vorbe,sau gesturi,ca sa ajungi sa realizezi cine e ea.Poate niciodata nu am avut suficienta rabdare,sau paranoia ca sa fac asta.O invidiez pentru asta,caci o face intangibila.
Daca o privesti,nu ai remarca nimic deosebit.Pentru ca nu exteriorul e diferentiaza de tot,ci interiorul.As spune ca figura ei e chiar comuna,banala.Par castaniu,ochi caprui,trup zvelt...Si totusi cand o privesc,ma simt intimidata,si o admir.
Se lupta cu propriile temeri ascunzandu-le in propriul suflet.Isi infrunta trecutul, sentimentele,traieste in umbra oamenilor care i-au lasat o oarecare urma de scrum in suflet.Nu prea intelegi ce vrea sa spuna atunci cand iti vorbeste,pentru ca vorbeste pentru propriul suflet mereu.Gandeste complicat,simte in cel mai complex mod totul...traieste intens fiecare clipa....
E atenta cand face orice lucru...o vad si acum,sorbind cu meticulozitate din ceasca cu ceai,inhaland fiecare molecula de aroma.Ea de abia analizeaza pierduta prima inghititura cand eu am terminat ceasca.
Si are un defect...da...cred ca asta e singurul defect pe care i l-am gasit vreodata.Cauta companie acolo unde nu trebuie.Isi da tot ce are mai bun cui nu merita.Pentru ca asa e Dominique.E ca o Julieta alergand in noapte sa si-l gaseasca pe Romeo.Pentru ca o viata singura e ca si cum ai merge mereu numai pe o strada a plangerii.Si totusi de fiecare data cand ramane cu inima franta,plange in umbra,o umbra nestiuta de nimeni,ascunsa,umbra cuiva pe care il considera al ei.Face pasiuni sperand ca de fiecare data sa fie bine.Si desi plange,nu ii pare rau niciodata pentru nimic,si nu se razbuna.Poate pentru ca stie ca dragostea e tristetea cea mai mare pentru ca ea e efortul suprem pentru a iesi din singuratatea launtrica.O vad umbland mereu pe strazile amare ale sentimentelor ingropate,uitate,inchise in ochiul vietii.Asteapta sa iubeasca frunzele altei veri...care sa fosneasca absurdul sub talpile soaptelor.E absurd...
Gary Moore-Crying in the shadows

Ca-n viata....

De multe ori ai primit intrebarea in copilarie,despre ce ai vrea sa devii in viata,despre ce ti-ar placea sa faci.Si de fiecare data te gandesti la tot ce ai putea sa devii astfel incat sa primesti cat mai mult,sa obtii tot ce e mai bun in lume,evident ca bun meterial.Am aflat zilele astea...ce trebuie sa devii in viata ,in primul rand,ca intr-adevar sa poti spune la sfarsit,ca esti multumit,ca intr-adevar sa te simti implinit.Ei bine...te-ai gandit vreodata ca pentru toate astea trebuie sa devii mai intai om??Cati oare stiu asta?Cati sunt intr-adevar oameni?Ma uit in jur si vad doar fiinte goale,care alearga dupa tot ce conteaza mai putin.
M-am gandit la asta in momentul in care am cunoscut o persoana...neinsemnata...care ca si noi toti,si-a trait viata cum a vrut,cum a stiut.A facut ce i-a placut mai mult,si-a dedicat viata pasiunii.Si a ajuns la sfarsitul drumului,oarecum,insa ce-i mai rau...e ca a ajuns singur.A ajuns la capat,fara a lasa nimic in urma,doar umbra pasilor sai...A dat tot ce a avut mai bun pentru altii,ca in final,sa-si dea seama ca nimic nu contat,pentru ca bucuria de a lasa in urma o fiinta din fiinta sa,de a lasa "aurul" vietii,ce e mai bun din tot ce inseamna el ca om,nu exista.
Am vazut zilele astea filmul "Nostalghia".Si desi nu m-am asteptat oarecum,am avut aceeasi reactie ca toti ceilalti care au vazut filmul acela.Am ramas fara cuvinte.Pentru ca....iti arata ca defapt "a trai" inseamna sa ajungi cu flacara aprinsa la capatul drumului chiar daca bate vantul,si daca tot reusesti sa ajungi cu ea aprinsa,incearca sa faci asta pentru un motiv ca sa-ti dai seama ca a meritat intr-adevar totul.Ei bine,acea persoana,a infruntat totul ca sa ajunga la capat cu lumanarea aprinsa,insa a facut-o fara rost.Si probabil acum realizeaza ca nimic nu a meritat efortul depus.Totul a fost in zadar.
Lumea ar fi altfel daca toti am fi oameni,daca toti ne-am dori mai presus de toate sa fim oameni,si apoi,sa traim pentru lucurile care chiar merita tot,pentru suflet,sa ajungem la batranete sa privim inapoi,cu atata drag,la tot ce am facut cu propriile maini...sa traim onorabil ca atunci cand te gandesti la viata ta sa vrei sa o traiesti a 2-a oara,sa nu regreti nimic,sa pleci cu bucuria pe chip si in gand.Lumea ar fi altfel daca sufletul tuturor ar fi o flacara atat de puternica...daca toti am avea cele mai bune vorbe,cele mai sigure brate,si cea mai puternica credinta.

The Cranberries-Dying in the sun