Doar o "ea"

"E ca vantul...ai impresia ca o poti atinge,dar defapt nu e asa.E pur si simplu o iluzie.Asa e Dominique.O iluzie perfecta si imperfecta in acelasi timp.E lumina perfecta intr-un intuneric imperfect.Si totusi e o fiinta.Si fiinta aceasta te atrage intr-un mod teribil.Si te atrage in sensul ca e o enigma vie,pe care in sinea ta,ai vrea sa o dezlegi."
Cam asta imi vine in minte cand spun Dominique.O stiu de cand ma stiu pe mine.Am stiut-o dintotdeauna.Si cu toate astea niciodata nu am inteles-o,niciodata nu i-am deslusit enigma.Pentru ca e nevoie de mai mult decat simple vorbe,sau gesturi,ca sa ajungi sa realizezi cine e ea.Poate niciodata nu am avut suficienta rabdare,sau paranoia ca sa fac asta.O invidiez pentru asta,caci o face intangibila.
Daca o privesti,nu ai remarca nimic deosebit.Pentru ca nu exteriorul e diferentiaza de tot,ci interiorul.As spune ca figura ei e chiar comuna,banala.Par castaniu,ochi caprui,trup zvelt...Si totusi cand o privesc,ma simt intimidata,si o admir.
Se lupta cu propriile temeri ascunzandu-le in propriul suflet.Isi infrunta trecutul, sentimentele,traieste in umbra oamenilor care i-au lasat o oarecare urma de scrum in suflet.Nu prea intelegi ce vrea sa spuna atunci cand iti vorbeste,pentru ca vorbeste pentru propriul suflet mereu.Gandeste complicat,simte in cel mai complex mod totul...traieste intens fiecare clipa....
E atenta cand face orice lucru...o vad si acum,sorbind cu meticulozitate din ceasca cu ceai,inhaland fiecare molecula de aroma.Ea de abia analizeaza pierduta prima inghititura cand eu am terminat ceasca.
Si are un defect...da...cred ca asta e singurul defect pe care i l-am gasit vreodata.Cauta companie acolo unde nu trebuie.Isi da tot ce are mai bun cui nu merita.Pentru ca asa e Dominique.E ca o Julieta alergand in noapte sa si-l gaseasca pe Romeo.Pentru ca o viata singura e ca si cum ai merge mereu numai pe o strada a plangerii.Si totusi de fiecare data cand ramane cu inima franta,plange in umbra,o umbra nestiuta de nimeni,ascunsa,umbra cuiva pe care il considera al ei.Face pasiuni sperand ca de fiecare data sa fie bine.Si desi plange,nu ii pare rau niciodata pentru nimic,si nu se razbuna.Poate pentru ca stie ca dragostea e tristetea cea mai mare pentru ca ea e efortul suprem pentru a iesi din singuratatea launtrica.O vad umbland mereu pe strazile amare ale sentimentelor ingropate,uitate,inchise in ochiul vietii.Asteapta sa iubeasca frunzele altei veri...care sa fosneasca absurdul sub talpile soaptelor.E absurd...
Gary Moore-Crying in the shadows