People

In sfarsit s-a mai linistit ploaia de afara...Mi-a lasat gustul amar al unei zile de toamna;aerul rece,mirosul de frunze umede,cerul fumuriu...Azi, pe langa faptul ca nu am avut chef sa fac ceva, nici nu am simtit nevoia sa discut cu cineva,nu am avut nevoie de nimeni,nu am simtit lipsa nimanui.Azi,a fost ziua cand am vrut sa fiu de una singura.Nu mi-au lipsit prietenii...defapt persoanele cu care conversam de obicei.Nu,chiar m-am simtit bine inchisa in propriile ganduri,in propriile memorii,in propriul glob de cristal.Insa m-am gandit mult la persoanele care ma inconjoara...M-am gandit ca de ce ai avea nevoie de oameni cand ei nu te vor decat atunci cand sunt prinsi in diferite situatii??
Oamenii sunt cutiute muzicale care canta dupa propria lor melodie.Oamenii te folosesc si apoi te arunca.Oamenii te critica,te judeca fara drept.Stiu,de multe ori m-am lasat folosita cu buna stiinta.De ce?Din dorinta de a fi mai aproape de ei,din dorinta de a le face pe plac crezand ca odata si odata imi vor face si ei la fel mie.Nu a fost asa desigur.
Defapt nu trebuie sa fii prietena cu toti oamenii,ci doar sa fii binevoitor cu ei.Ei bine,defapt asta a fost deviza mea in absolut toate relatiile mele sociale.Insa,vrand sa fiu doar binevoitoare,deveneam egoista,rautacioasa si imi indepartam chiar si posibilele persoane care chiar imi erau oarecum apropiate.Niciodata nu am putut lega ceva cu cineva.Si nu a fost neincrederea de vina.Pentru ca am avut incredere in multe persoane si de fiecare data a fost facuta scrum.Toate iluziile mi-au fost sfaramate mereu.De vina a fost chiar increderea oarba.Ma atasam prea mult de fiecare persoana care imi vorbea frumos,care parea sa vada in mine ce altii nu vad.Eram prea surescitata ca sa vad adevarul,ca sa citesc printre randuri.Nu am acceptat sa ascult parerile altora niciodata.Am cantat si eu la randul meu dupa propria melodie.
Critica a fost o culoare care a predominat mult in pictura abstracta in care m-am invartit o vreme.Oamenii m-am criticat.Vad mereu pe la statusuri sau ca si comment lasat la vreo poza de pe hi5 de catre propietar, fraze de genu:"Ma criticati si ma invidiati pentru ca vedeti in mine ceva ce voi nu veti fi niciodata."E o fraza chiar populara la ora actuala.Chiar asa sa fie??Oamenii critica pentru ca vad in persoana respectiva ceva ce ei nu vor fi niciodata?Cred ca e ceva mult mai complex.Poate tine de natura umana,sau...Poate ca in subconstient vrem sa facem din persoana aceea ceva mai bun,si consideram ca prin critici o indreptam.Adecarul e ca munca unui critic,fie el si de oameni,e usoara.Si eu din criticile altora m-am ridicat.Din ele sunt ce sunt astazi.Poate e chiar invidie...Ce mai conteaza intentia??Critica doare pe cel care pleaca urechea sa auda.
Oamenii sunt orbi.Nu stiu sa vada ceea ce conteaza cu adevarat.Nu stiu sa pretuiasca valorile si calitatile.Am incercat sa le arat cine sunt si...au vazut casa doar pe dinafara...nu si pe dinauntru.
Omul ! Ce mandru suna acest cuvant ! Prin natura sa ,omul este artist intr-o lume mai mult sau mai putin plutitoare. El tinde intr-un fel sau altul sa introduca peste tot in viata lui frumosul.Fiecare artist isi alege propriile culori,asa cum si omul isi alege propria conceptie pentru frumos.De obicei persoanele din jur nu prea mi-ai impartasit conceptia despre acest "frumos"...
Nu am alergat niciodata dupa oameni,asa cum nici ei nu au alergat dupa mine.Nu am adunat frustrare din cauza asta.Nu m-am inchis in mine.Am ramas indiferenta fierband in propriul suc.Niciodata n-am avut suficienta imaginatie pentru a-mi imagina lumea fara mine. Dar nu am mers cu vanitatea proprie pana la paranoia incat sa cred ca lumea sa invarte in jurul meu,ca e nerabdatoare sa auda ce cred.Am avut inteligenta,puterea de a accepta ca sunt un sarman copil al indoielii si al mortii,ale carui sperante sunt cladite pe trestii......