Inexistent

Nu-i poti cere unui mut sa vorbeasca,asa cum nici unui surd nu-i poti cere sa auda...sau unui orb,sa vada.Nici mie nimeni nu-mi poate cere sa cred mai mult decat cred,sa stiu mai mult decat stiu,sa simt mai mult decat simt.
Cu toate astea,mereu am stiut,am crezut,am simtit mai mult decat trebuia.Si mi-a fost frica mereu de asta.Si imi este frica in continuare.
Cat intelegi tu din toate astea??Tu,fiinta umila...care te-ai nascut,si care incerci intr-o vaga nesperanta sa-ti implinesti menirea ce ti-a fost sortita.
Ma chinui si eu alaturi de tine sa inteleg mersul bunelor lucruri.Ma chinui sa inteleg alaturi de tine toate intrebarile ce ne sunt puse parca intr-o alta limba,intr-o limba necunoscuta...
Ne chinuim impreuna zi de zi printre ramasite dintr-un suflet.Incercam zi de zi sa ne cautam locul.Nu-l gasim,asa-i?Asa-i ca inca suntem doar niste ochi care incearca sa cuprinda cu privirea ceva mult prea mare?Asa-i ca inca incercam din rasputeri sa ne stapanim frustrarile,prea multe,temerile,prea mari,si sa ne refacem ranile,prea adanci?
E bine ca macar esti cu mine.Chiar daca in sufletul tau acum mai ramane doar intuneric si frunze uscate.Nu mai conteaza,doar noi zabovim pe coridoarele lungi ale mintii.Tu,prietenul meu drag...Esti ca un copil...ca si mine.Te zbati intre 4 pereti ca si mine.Traiesti si simti odata cu mine pentru ca doar tu stii cand lacrima mea sta sa cada.Si doar eu stiu cand lacrima ta sta sa cada...